75 lei
Scorțișoara este unul dintre cele mai vechi condimente cunoscute, fiind menționată în Biblie și folosită în Egiptul antic. În China, utilizarea acesteia este menționată în una dintre cele mai vechi cărți de medicină botanică chineză, datată în jurul anului 2.700 î.Hr. Scorțișoara a devenit una dintre primele mărfuri tranzacționate între Orientul Apropiat și Europa.
Extractul de scorţişoară ajuta la prevenirea sau chiar la vindecarea bolii Alzheimer.
*Un studiu realizat la Universitatea din Tel Aviv a arătat că acest extract a inhibat crearea unor substanţe toxice care au efect nefast asupra neuronilor.Cercetătorii israelieni susţin că extractul de scorţişoară ar putea corecta chiar şi defecte locomotorii şi ar putea îmbunătăţi starea pacienţilor bolnavi de Alzheimer.
Studiile pe şoareci au arătat că extractul de scorţişoară ajută şi în cazul exemplarelor agresive, ducând la un comportament mai docil.
Scorțișoara stimulează memoria
In afară de respirația proaspătă și gustul plăcut, guma de mestecat cu aroma de scorțișoară are și un beneficiu mai puțin cunoscut: stimulează memoria.
*Conform unui studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Wheeling Jesuit din Statele Unite, persoanele care au mestecat guma cu aromă de scorțișoară au avut rezultate mai bune la testele de memorie decât cei care au mestecat gumă cu altă aromă sau nu au folosit deloc guma.
*Cercetătorii de la Universitatea Nanjing din China au evaluat 122 de plante aromatice din China pentru a stabili eficiența acestora în reducerea acidului uric, cel care declanșează guta și crizele de artrită.
Extractul de scorțișoară s-a dovedit a fi cel mai eficient în inhibarea producerii acidului uric.
Scorțișoara este bogată în mangan, fier, calciu și fibre, dar și componente active numite cinamaldehide, acetat și alcool de cinamil, plus o gamă largă de alte substanțe care au rol de antioxidanți în organism. Cinamaldehida reduce vâscozitatea trombocitelor.
Are și proprietăți anti-micorbiene, fiind studiată pentru abilitatea sa de a ajuta la oprirea creșterii bacteriilor (fungi, inclusiv Candida). În testele de laborator s-a arătat că scorțișoara este aproape la fel de eficientă ca unele medicamente anti-fungice.
Proprietățile antimicrobiene ale scorțișoarei sunt atât de eficiente, încât *cercetările recente demonstrează că acest condiment poate fi folosit ca o alternativă la conservanții alimentari tradiționali. *Într-un studiu, publicat în numărul din august 2003 al International Journal of Food Microbiologie, s-a arătat că adăugarea a doar câteva picături de ulei esențial de scorțișoară la 100 ml de supă de morcovi, ce apoi a fost ținută la frigider, a inhibat creșterea toxiinfecției alimentare Bacillus cereus patogene pentru cel puțin 60 de zile. Când bulionul a fost refrigerat fără adaos de ulei de scorțișoară, patogen B. cereus a înflorit în ciuda temperaturii scăzute. *În plus, cercetătorii au observat că adăugarea de scorțișoară a acționat nu doar ca un conservant eficient dar a îmbunătățit și aroma de bulion.
Scorțișoara si diabetul
*Recent s-a descoperit că scorțișoara echilibrează glicemia, stimulând insulina şi joaca şi un rol important în prevenirea diabetului.
*Numeroase studii făcute în laboratoarele unor universitătți de prestigiu arată că scorțișoara conţine elemente susceptibile de a lupta împotriva diabetului de tip 2. Ea contribuie la echilibrarea glicemiei, stimulând insulina şi joaca şi un rol în prevenirea diabetului. *Testele au demonstrat o ameliorare a nivelului glicemiei post-prandiale (după masă) la pacienţii care consumau un gram de scorţişoară pudra pe zi timp de cel puţin o lună. Este, deci, recomandată diabeticilor şi pot folosi fără rezerve acest condiment milenar.
Suferinzii de diabet pot folosi cu succes Berberina su Turmericul in scaderea insulinorezistentei
Scorțișoara pentru slăbire
Scorțișoara reduce cantitatea de lipide, o veste bună pentru toți cei ce se află la cură de slăbire.
Scorțișoara are și proprietăți antiinflamatorii și anticoagulante la nivelul trombocitelor. *Rezultatele anumitor studii au arătat că o doză mică de scorțișoară luată zilnic (nu mai mult de șase grame) reduce concentrația de glucoză, triglyceride.
Scorțișoara încetinește rata la care stomacul se golește după masă și reduce glicemia. Nu numai că stimulează receptorii de insulina, dar inhibă și o enzimă care altfel i-ar fi inactivat, crescând semnificativ capacitatea celulelor de a utiliza glucoza. *Studiile arată că adăugarea de scorțișoară în orezul cu lapte sau budinca de orez ori griș reduce rata de golire gastrică de la 37% la 34,5% și scade semnificativ nivelul de zahăr din sânge. Chiar și numai un gram din acest minunat condiment este suficient pentru a reduce glicemia cu 20%. Colesterolul și trigliceridele sunt de asemenea reduse.
Scorțișoara este un antioxidant foarte puternic și chiar mult mai eficient, în comparație cu alte șase mirodenii antioxidante (anason, ghimbir, lemn dulce, mentă, nucșoară și vanilie) sau cu conservanții alimentari chimici (BHA (hidroxianisol butilat), BHT (hidroxitoluen butilat) și galat de propil.
Pentru buna funcţionare a aparatului digestiv, scorţişoara are un rol important în combaterea indigestiei după mâncăruri grele, în tratarea ulcerelor stomacale, în crampele cu dureri abdominale, diaree, balonări, exercitând o acţiune stimulatoare a secreţiei salivare şi gastrice şi a mişcărilor intestinale, mărind pofta de mâncare.
Graţie proprietăţilor antiseptice, scorţişoara împiedică dezvoltarea bacteriilor din stomac şi colon, eliminând inflamaţiile organelor şi ţesuturilor interne şi riscul cancerului de colon.
În afecţiunile respiratorii, scorţişoară reduce simptomele de răceală, gripă, tuse cronică şi răguşeală şi distruge germenii care provoacă infecţiile tractului respirator. La bolnavii de gripă asigură un somn liniştit şi alină durerile de cap, prin masarea tâmplelor cu ulei.
În bolile cardiovasculare s-a constatat că mierea cu pudră de scorţişoară îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, prin fluidificarea sângelui îngroşat, reface flexibilitatea arterelor şi venelor, întăreşte ritmul cardiac şi evită riscul de atac de cord.
Efect calmant: Scorțișoara este folosită în mod tradițional pentru tratarea durerii, căci reacționează ca hormonul prostglandina, ce contribuie la contractarea și relaxarea mușchilor.
Acţiuni benefice se constată şi asupra sistemului nervos, prin eliminarea oboselii fizice şi intelectuale, anularea stărilor de stres nervos, a migrenelor, în îmbunătăţirea memoriei şi a funcţiilor cognitive.
Stimulent pentru creier, slăbirea, scăderea colesterolului sau virtuțile antioxidante nu sunt singurele beneficii pe care ni le-ar putea aduce scorțișoara. Doar mirosind acest minunat condiment, activitatea cerebrală este mult stimulată! *Mai mulți participanți la un studiu au înregistrat scoruri foarte bune cu privire la sarcinile legate de atenție, memorie sau viteza vizual-motorie după ce au mirosit scorțișoara. Participanții au fost expuși la niciun miros, miros de mentă, iasomie și scorțișoară, iar cei din urmă au înregistrat efecte pozitive semnificative asupra funcției cerebrale. Încurajați de rezultatele acestor studii, cercetătorii vor să extindă tratamentul natural cu scorțișoară și asupra bolilor cognitiv degenerative sau asupra celor ce suferă de anxietate.
Efecte:
- reduce nivelul acidului uric,
- reduce colesterolul,
- reduce glicemia,
- acțiune antioxidantă,
- acțiune antimicrobiana și antiseptică,
- acțiune antiinflamatorie,
- acțiune anticoagulantă,
- îmbunătățește digestia,
- îmbunătățește circulația sanguină,
- elimină oboseala fizică şi intelectuală,
- îmbunătățește memoria și funcțiile cognitive.
Contraindicații: A nu se administra copiilor mici, femeilor însărcinate, care doresc să rămână însărcinate sau care alăptează, persoanelor cu alergii la oricare dintre ingrediente.
Telefon: 0741 738 911 sau 0746 347 443
E-mail: office@greenlifemedicals.ro